Au zburat 5 ani incredibil de repede, 5 ani de Zaganu. Astăzi stau şi contemplez acasă asupra a ceea ce s-a întâmplat acum exact 5 ani, pe 28 ianuarie 2013 când mergeam cu Alex la Maneciu-Ungureni să vizităm pentru prima oară fabrica, asta după ce am fost cu câteva zile înainte până la Sibiu să ne vedem cu nea Misu, proprietarul ei. Acolo am discutat despre fabrică, despre echipamente, despre cât produce, cum şi preţul de vânzare. Când am ajuns la fabrică ne-am întâlnit cu doamna Drăghici, care este şi astăzi directoarea noastră de producţie şi maestrul nostru berar care ne-a introdus în lumea berilor, aşa cum le cunoaştem azi. Oamenii aceştia nu numai că ne-au deschis calea către ceea ce este Zaganu astăzi, dar ne-au şi ajutat să înţelegem ceea ce implică o facilitate de producţie, cu bune cu rele, cu detalii tehnice, cu materii prime etc. Îmi aduc aminte că eram total debusolat cu Alex când am ajuns acolo, deşi plini de entuziasm amândoi, cu minte limpede, după câteva luni bune el şi eu doar 2-3 de când nu mai eram blocaţi în joburi, care să îţi ocupe toată mintea.  

“Expectations are the blueprints for dissapointment” scria pe un panou pe care l-am văzut undeva în America, într-o galerie de artă, de curând. Probabil că aşteptările nostre au fost foarte mici la prima vizită la fabrică şi au crescut pe măsură ce a crescut şi proiectul asta în mintea şi inimile noastre. Mai mult ca sigur ne gândeam atunci înainte să ajungem la Maneciu că nu o să iasă nimic bun de acolo, iar faptul că am bătut drumul până la Sibiu şi până la Maneciu nu spune decât că am fost dispuşi să îi dăm o şansa, să încercam marea cu degetul, mai ales că aveam nişte timp la dispoziţie. Mă gândesc câte din proiectele sau ideile, iniţiativele oamenilor nu se blochează undeva la limită între lene şi ‘lipsa de timp’ pentru asta. Câte din discuţii nu rămân în aer, la nivel de discuţie la cafea. Noi nu numai că am luat o amendă pe drum încolo (semn rău, nu?), dar mai mult dna Drăghici era suspicioasă pe Alexandru datorită numelui sau de familie ce rezonează cu cel al unui interlop celebru, deci premisele puţeau fi considerate mai degrabă slabe.

Ei bine, între mine şi Alexandru lucrurile riscau să rămână acolo, dacă nu aveam amândoi felul ăsta de a-l trage pe celălalt după el dacă rămâne în urmă cu entuziasmul sau energia. Şi tot probabil că am făcut asta pentru că, deşi suntem prieteni, suntem uşor diferiţi ca oameni, însă totodată s-a dovedit că am fost complementari din multe puncte de vedere.  Şi chiar dacă diferenţele între noi au generat puţine momente de frustrare, după ceva vreme a început să devină un lucru tare bun, care ne ajută pe amândoi.

M-a întrebat cineva odată, de fapt mai mulţi oameni dacă m-aş mai fi apucat de treaba asta dacă ştiam ce va implica tot procesul. În 2014 aveam un răspuns mai degrabă 90% “Nu”, fiind complesit de lipsa de bani, probleme tehnice şi pe fondul încă al frustrării că am aşteptat după autorizaţii aproximativ 8 luni. Apoi însă lucrurile au început să evolueze şi acum răspunsul este similar unui chelner american amuzant care avea răspunsuri la toate întrebările, toate sunând ceva de genul “Absolutely” sau “Oh, yeah!” sau “Lets do this”. Dar asta după 5 ani, 5 ani în care am învăţat că nimic nu creşte peste noapte, că e nevoie de timp, de răbdare, că succesul este dependent de implicare, perseverenţă, consistenţă, de oamenii cu care lucrezi, de onestitatea cu care îţi tratezi partenerii, relaţiile pe care le creezi din jurul businessului tău.

5 ani în care am trecut de la extaz la agonie, în care am avut highs and lows, în care am avut planuri bune şi mai puţin bune, de care ne-am ţinut sau nu, în care am colaborat cu oameni mai buni sau mai puţin serioşi, în care am lucrat cu mulţi clienţi buni dar şi cu unii rău-platnici, în care am învăţat să apreciem parteneriatele bune, colaborarile cu ceilalţi micro-berari care au venit în urma noastră, probabil şi motivaţi de drumul pe care l-am deschis noi. Am investit şi reinvestit în extinderea organică a capacităţii, în extinderea numărului de clienţi, astfel încât să putem ajunge cu berea Zaganu în mai multe locuri. Am făcut în august 2017 un bar (Fabrica de Bere Bună) în care să vindem cât mai multe beri artizanale româneşti, nu doar Zaganu, totul pentru promovarea mişcării pe care tot noi am iniţiat-o, în care am fost pionieri din 2013. În numai 5 ani lucrurile au luat o amploare fantastică, sunt peste 16-17 micro-berari în piaţă şi numărul lor creşte lunar. Ca amuzament, sloganul de pe etichetă uneia dintre micro-berării “cea mai nouă bere din Romania” a devenit ‘obsolete’ şi neadevărat în aproximativ 2 sapatamani. <br><br> 

Dacă la început trebuia să explicăm oamenilor, clienţilor, care este diferenţa între nepasterurizata şi nefiltrată, acum avem o cale bătută, câteva zeci de clienţi care abia aşteaptă beri noi. Sunt clienţi care vând doar bere artizanala acum, cine s-ar fi gândit la aşa ceva acum 5 ani când existau 3 baruri de bere în tot Bucureştiul, care nu vindea niciunul vreo bere românească. Cine se gândea acum 5 ani în afară de noi că vom reuşi să ne facem loc în piaţă între cele 4 companii multinaţionale care controlează şi acum peste 90% din piaţă de Horeca cu contracte de exclusivitate? Şi că noi, nişte mici producători am reuşit să schimbăm strategiile de marketing ale acestor mari producători care de la clasică blondă (rece ca gheaţa, galbenă pai şi supra-carbonatata) au început să producă beri nepasteurizate, beri ale şi chiar au “revigorat” branduri celebre româneşti scoase de la “naftalina” pentru a contracara creşterea noastră? Şi că vom avea o  de stiluri  ,  băieţi care folosesc sencha, hibiscus, muguri de pin, tonka  alte nebunii, avem beri de  10%, avem beri sour, adică “acrite cu intentie”.  

Berea artizanală s-a extins şi numeric, dar şi geografic foarte mult, chiar dacă multe sunt în jurul Bucureştiului, avem acum berării la Timişoara, Cluj, Roman, Sibiu, etc şi sunt multe în lucru. Sper doar că nu este un “gold-rush” toată amploarea asta, sper că măcar 9 din 10 din cei care îşi fac micro-berării să o facă din pasiune, din dorinţa de a creă ceva nou, ceva autentic la nivel de brand şi reţete. Pentru că întotdeauna va exista şi cel puţin 1 din 10 care o va face doar pentru a stoarce doar profit, bani. Ne aşteaptă vremuri interesante în domeniul asta. Probabil că în încă 5 ani vom avea 100 de micro-berării în total. Probabil că unele se vor închide în timp-statistica din SUA spune că 24% din microberarii respectiv 48.5% din brewpubs nu reuşesc să supraveituiasca pe termen lung, aceste procente fiind oricum semnificativ mai mari decât cele din industria Horeca în general. Iar pentru restaurante în special, de exemplu, 60% din business-uri eşuează în primii 3 ani. Dacă discutăm de business-uri în general, statistica e şi mai drastică, 20% din business-uri eşuează în primul an.

Iar noi trăim în România, unde lucrurile evoluează mereu, legi noi, ordonanţe, tot felul de lucruri se schimbă, clienţi închid şi alţii deschid. Mai mult, preţurile de vânzare ale berilor aici sunt semnificativ mai mici decât acolo, deci şi marjele noastre brute sunt la fel. Şi apoi, dacă nu vor încerca toţi micro-berării să construiască, să dezvolte piaţă pe orizontală şi se vor adresa mereu aceloraşi clienţi care au fost deschis de la bun început, lucrurile nu vor progresa şi berea industrială va avea în continuare 99.99% din piaţă, aşa cum stau acum lucrurile. Încercam însă să lucrăm împreună, să creăm o asociaţie a micilor producători de bere artizanală, în care toţi să lucrăm în aceeaşi direcţie, a dezvoltării şi educării pieţei, credem că asta e soluţia pentru perioada ce urmează şi asta va face că berile artizanale să aibă o singură voce, comună. Şi când o să ne uităm peste 5, peste 10 ani în urmă, sper să vedem că am construit ceva ce va dură, va trece testul timpului.

So, you ain’t seen nothing yet!